există o confuzie utilă de lămurit: liniștit nu înseamnă bej.
un interior liniștit e unul în care culorile se înțeleg între ele. poate fi burgund, prună, albastru sau verde salvie și tot să fie o cameră în care poți sta ore întregi.
de unde vine oboseala
o cameră obosește când prea multe lucruri cer atenție în același timp. trei culori tari, fiecare pe altă suprafață, fiecare la aceeași intensitate: ochiul nu știe unde să se ducă și nu se odihnește nicăieri.
nu culoarea e problema, ci lipsa unei ierarhii.
cum construim una
alegem un ton care conduce camera și îl lăsăm să ocupe suprafața mare: o canapea, un perete, un corp de mobilier. restul culorilor se subordonează, în cantități mult mai mici, ca accente.
o cameră cu o canapea albastră, un covor teracotă și restul în tonuri calde, potolite, e o cameră cu culoare din belșug. dar are un singur lucru care vorbește tare, și de asta e liniștită.
un design fără emoție e doar geometrie.
textura face jumătate din treabă
lâna, lemnul brut, o tencuială care nu e perfect netedă: toate astea schimbă felul în care culoarea se citește, fără să adauge încă o culoare. o singură nuanță pe trei texturi diferite arată bogat. aceeași nuanță pe trei suprafețe lucioase arată plat.
de aceea lucrăm cu materialul și cu culoarea în același timp, niciodată separat.
testul
o culoare o vedem pe perete, în camera ei, la ora la care se folosește. dacă după zece minute încă vrei să te uiți la ea, e bună. dacă începe să te obosească, e prea tare pentru suprafața aia, dar poate fi perfectă pe una mai mică.